INTERVIU | George Cosac se pregătește de predarea ștafetei la șefia FR de Tenis: „A fost un mandat extrem de dificil. Federația Română de Tenis ar fi fost mult mai departe dacă nu am fi fost blocați de procese!”. Ce spune despre realizările echipei sale și pe cine vede președinte

INTERVIU | George Cosac se pregătește de predarea ștafetei la șefia FR de Tenis:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Federația Română de Tenis își va alege pe data de 19 iunie, în cadrul unei Adunări Generale Extraordinare, noua echipă de conducere – președintele și patru vicepreședinți. George Cosac, cel care a condus FRT din postura de președinte în ultimii șase ani, și-a respectat cuvântul dat și nu s-a mai înscris la funcția de președinte odată cu intarea lui Ion Țiriac în cursa pentru cea mai importantă funcție federală.

Într-un interviu acordat ProSport, George Cosac vorbește despre satisfacțiile și regretele mandatului său.

Domnule Cosac, vă pregătiți să predați ștafeta. Cum ați caracteriza mandatul dumneavoastră de președinte?

A fost un mandat extrem de dificil, cu foarte multe greutăți. Dar pe cât de mari au fost provocările, pe atât de mari au fost și satisfacțiile. A fost dificil pentru că am preluat o federație cu datorii de 60.000 de euro. Zece luni din anul 2014 federația a fost blocată de controalele de la Parchetul general, ca rezultat al plângerii penale înaintate de fosta conducere a federației împotriva domnilor Ilie Năstase și Dumitru Hărădău. Plângerea a fost depusă în 2012 și a fost ulterior închisă ca neîntemeiată.  Din 2016, a început cascada proceselor din instanță, generate de situația deja binecunoscută de la federație, cu eroarea birocratică apărută și perpetuată din 2001. După cum se știe, multe cluburi au fost afiliate, îndeplinind toate criteriile impuse de minister și de statutul FRT, însă documentele nu au fost depuse la Registrul sportiv al federațiilor. În fine, din 2017, federația a avut finanțarea sistată. Cu toate aceste probleme enumerate, a fost cea mai prolifică perioadă din istoria Federației Române de Tenis. Le sunt recunoscător celor care m-au ales, am fost onorat să ocup această funcție de mare responsabilitate și de mare noblețe. Nimic nu ar fi fost însă posibil fără lucrul în echipă și de aceea țin să le mulțumesc colegilor cu care am împărțit și bune, și rele în toată această perioadă, Răzvan Itu, Adrian Marcu, Marin Stănică, Alina Tecșor, Dinu Pescariu senior și Ionuț Moldovan.

Vă referiți strict la rezultatele obținute pe plan internațional?

Nu le pot ignora sau ocoli. Au făcut parte din realitatea mea, a echipei mele. Personal le-am trăit cu intensitatea pe care o resimte un fost jucător de tenis. Cu emoții, cu bucurii, cu tristeți, cu mândria de a fi român atunci când numărul 1 mondial este un român de-al tău, Simona Halep. Nu vreau să fiu acuzat că-mi asum aceste rezultate, dar nu pot să nu amintesc de rezultatele care mi-au făcut sufletul să vibreze în această perioadă, finala turneului campionilor când Horia Tecău a jucat împotriva lui Florin Mergea, finala de la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, cu Tecău și Mergea la un pas de aurul olimpic, victoria Simonei de la Roland Garros, meciurile fantastice din Cupa Federației, cu publicul minunat care ne-a însoțit peste tot, performanțele Simonei Halep, ale Irinei Begu, Soranei Cârstea și a tuturor celorlalți jucători români.

MULTE PROIECTE PENTRU ATRAGEREA COPIILOR

A fost o perioadă tumultoasă. Care au fost mai multe? Realizările sau proiectele pe care le-ați avut pe listă, dar nu ați putut duce la îndeplinire?

Categoric, realizările. Zilele acestea am trecut în revistă proiectele pe care le-am realizat și pot să spun că au fost foarte multe. Așa cum spuneam, nu aș fi putut realiza nimic dacă nu aș fi avut alături de mine o echipă de care sunt mândru și căreia vreau să-i mulțumesc pentru eforturile și munca depuse.

Care ar fi cele mai importante realizări?

Aș dori să încep cu un punct extrem de important în strategia noastră, promovarea tenisului în rândul copiilor. În premieră, datorită acestor proiecte, am fost premiați de Tennis Europe, care ne-a acordat titlul de „Most Improved Nation” și „Best B Nation”. Proiectele au vizat atragerea copiilor către tenis și au fost desfășurate în două etape. Primul a fost „Născuți pentru tenis”, care s-a adresat copiilor de 6-10 ani și a avut loc în peste 120 de școli în orele de educație fizică, cu sprijinul a 41 de cluburi sportive. Această inițiativă a avut ca obiectiv selecționarea a minimum 400 de copii, care au beneficiat de pregătire gratuită, plătită de FR de Tenis, timp de patru săptămâni. Aproximativ 25.000 de copii au luat primul contact cu tenisul. Finanțarea cluburilor implicate în proiect a constat în materiale sportive, terenuri de minitenis, rachete, mingi de burete, filee, set de tușe, plata antrenorilor pentru orele petrecute în școli și plata pentru primele patru săptămâni de pregătire organizată a copiilor care au fost selecționați.

„Din venituri proprii ale FRT am reușit să facem investiții la Centrul Național de Tenis. Am refăcut terenurile de hard și suprafața de joc din sală, am schimbat iluminatul. De la buget am achiziționat un balon care acoperă cinci terenuri”
George Cosac, președinte Federația Română de Tenis

Al doilea proiect s-a intitulat „Primii pași în tenis” și a urmărit creșterea numărului de participanți la competițiile din cadrul clubului, respectiv realizarea unei baze de selecție pentru obținerea de performanță în tenis. Au fost implicate 20 de cluburi din 17 localități, care au mers în aproape 50 de școli, reușind să implice aproape 200 de copii în fiecare școală la orele de sport. În total au fost vizați aproape 10.000 de copii. Și în acest proiect, pentru derularea activității de selecție, FR de Tenis a pus la dispoziția cluburilor câte un set de echipament sportiv, kit minitenis, cu fileu minitenis, mingi de burete, conuri, tușe pentru realizarea terenului de 11 metri, baloane și rachete. Echipamentele menționate au rămas după terminarea proiectului în proprietatea cluburilor implicate. Pentru fiecare copil atras în urma acțiunii, clubul participant a primit o indemnizație pentru o lună în valoare de 150 de lei.

Sunt, pe undeva, proiecte normale pentru orice federație…

Da, dar trebuie să țineți cont de contextul general în care ne-am aflat. Eforturile au fost uriașe. Alte proiecte în care au fost implicați mii de copii au fost „Micul As”, în care s-au înscris 20 de cluburi, cu peste 1000 de copii, „Cunoaște mai bine sportivul tău” din programul Pierre de Coubertin, desfășurat la Poiana Brașov cu 160 de copii din 20 de cluburi din București, Constanța, Sibiu, Slobozia, Brăila, Timișoara, Galați, Baia Mare, „Sportivi de perspectivă ai cluburilor”, desfășurat în două serii cu câte 40 de sportivi, aparținând de 27 de cluburi, „Descoperă campionul din clubul tău”, cu participarea a 200 de copii din 20 de cluburi, „Competiția micilor campioni”, cu 60 de întreceri de minitenis pe fiecare nivel, unde au participat 2500 de copii din reședințele de județ din țară, și nu în ultimul rând proiectul „Descoperă campionul din tine”, derulat împreună cu Institutul Național de Cercetare în Sport, în urma căruia au fost identificați cei mai promițători trei copii cu vârste între 5 și 8 ani din fiecare sector al Capitalei. Federația a susținut toate aceste proiecte cu burse, materiale sportive, cazare, plata specialiștilor și a antrenorilor pentru orele petrecute în școli.

180 DE TURNEE FUTURES ȘI APROAPE 100 ITF SI TENNIS EUROPE

Care ar fi regretele președintelui George Cosac din manadatul său?

Nu am terminat cu realizările. Au fost lucruri bune făcute pe toate planurile, de la organizarea de turnee, la investițiile realizate la Centrul Național de Tenis, de la pregătirea cadrelor de specilitate la evaluarea sportivilor din loturile naționale. Pentru prima dată FRT a fost recompensată cu bonusuri substanțiale pentru modul în care a organizat întâlnirile de la Cupa Federației și Cupa Davis. Pentru prima dată am ales locații noi pentru aceste meciuri, în zone în care am încercat să promovăm tenisul, Galați, Arad, Constanța, Piatra Neamț. Pentru prima dată au fost realizate parteneriatele cu COSR, prin care juniorii din loturi au beneficiat de burse olimpice, iar seniorii de susținerea financiară pentru participarea la competiții. Important a fost și parteneriatul cu Ministerul Educației Naționale prin care antrenorii au putut iavea acces în școli, astfel încât să predea tenis și să facă selecție la orele de educație fizică. Dar mai ales ne mândrim cu numărul mare de turnee organizate în mandatul nostru.

Aveți o cifră?

Au fost organizate peste 180 de turnee futures, de 10 și 15 mii dolari, cu puncte ATP și WTA, pentru susținerea tinerilor în trecerea lor de la juniorat la seniorat. Pe lângă acestea, au mai fost aproape 100 de turnee ITF și Tennis Europe. Și să nu uităm de cel mai mare turneu WTA din sud-estul Europei, ajuns anul acesta la ediția cu numărul șase. Acest turneu a fost câștigat de Simona Halep de două ori și de Irina Begu, o dată. De asemenea, la turneul WTA le-am acordat wild-card unor jucătoare tinere, care au avut posibilitatea să debuteze la acest nivel și să câștige puncte. Jucătoare tinere precum Ana Bogdan, Patricia Țig, Gabriela Ruse, Jacqueline Cristian. Tot la acest capitol, al organizării, am avut un proiect foarte important, „Tenis 10 FRT”, prin care federația a devenit partenerul cluburilor interesate să organizeze o astfel de competiție, în primii ani organizatorii având din partea FRT mingi, diplome, medalii, rachete, filee. De asemenea puteau cumpăra de la firmele Head, Babolat și Wilson echipament sportiv cu reducere între 10 și 25 %.

„În 2016 am organizat patru din cele mai importante evenimente sportive la nivelul întregii țări: meciurile de Cupa Fedeației cu Cehia și Germania, meciul de Cupa Davis cu Spania și turneul WTA de la București”
George Cosac, președinte Federația Română de Tenis

Proiecte la nivelul performanței

Au fost verificări complete ale componenților loturilor naționale în 2014, cu testări la Institutul Național pentru Cercetare în Sport. S-a urmărit evaluarea biochimică a răspunsului la efort, evaluarea psihologică, evaluarea biomotrică. În urma testării au fost realizate rapoarte individuale și s-au transmis fișe fiecărui sportiv. În ce privește pregătirea cadrelor de specialitate, a fost realizat și trimis tuturor cluburilor din țară DVD-ul cu metodica unitară și au fost organizate mai multe cursuri pentru antrenori, cel mai important fiind „Global Professional Tennis Coach Association”, susținut de unul dintre cei mai cunoscuți specialiști, Alberto Castelani. Toate aceste proiecte amintite în acest interviu au fost la îndemâna tuturor persoanelor interesate. Doar cei care nu au dorit să se implice nu au profitat de pe urma lor.

CEL MAI MARE PROIECT DE INVESTIȚII, ÎN LINIE DREAPTĂ‚

Care ar fi proiectele pe care le-ați avut în plan, dar pe care nu le-ați putut finaliza?

În primul rând marele proiect al sălii cu șase terenuri, 40 de camere, centru de recuperare și cantină de la Centrul Național de Tenis. Am avut o finanțare de la CNI de 13 milioane de euro, dar nu l-am putut realiza la timp din cauza PUZ-ului, care depășea cotele aferente terenului din spatele CNT. Acest proiect abia acum intră în linie dreaptă. În luna aprilie, împreună cu Gică Popescu și Alin Petrache am susținut în plenul Consiliului General al PMB eliminarea PUZ-ului. Cu majoritate de voturi s-a decis ca edificiile sportive de interes național să se realizeze fără acest PUZ, doar cu avizele necesare. Va fi cel mai mare proiect de investiții din istoria FRT. Tot de o întârziere a avut parte și proiectul de la Doherty, fostul TCB. De curând am refăcut autorizația de construcție, cea inițială nefiind pusă în practică din cauza licitațiilor și a proceselor cu o firmă aflată în insolvență.

Credeți că ați avut un mandat fără fisuri?

Nimeni nu spune acest lucru. Sigur că sunt încă multe lucruri de făcut. Sigur că am avut și lipsuri, dar în condițiile în care ne-am aflat în ultimii doi ani, fără finanțare, cu peste 20 de procese intentate de un individ care nu a fost ales, cred că suntem pe plus. Dacă nu ar fi existat această perioadă cu siguranță că FRT ar fi fost mult mai departe.

Nu v-ați mai înscris la funcția de președinte. Cu cine ați vota?

Din punctul meu de vedere, cred că este o onoare pentru tenisul românesc că domnul Ion Țiriac și-a exprimat dorința să candideze la președinția federației.

Candidați totuși la funcția de vicepreședinte…

Da, pentru că mai sunt proiecte aflate în derulate, care trebuie duse la capăt. Decizia este însă a oamenilor din tenis.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu inedit
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu inedit
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a urcat pe locul 2!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a urcat pe locul 2!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela o meserie total diferită de partenerul ei: ce a făcut femeia în campania prezidențială
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela o meserie total diferită de partenerul ei: ce a făcut femeia în campania…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a căzut pe locul 3. Georgescu, pe primul loc
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a căzut pe locul 3. Georgescu,…
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×